1.850 de lire pentru o felie din tortul de la nunta printului Charles si a printesei Diana, veche de 40 de ani
O felie de tort, veche de 40 de ani, de la nunta prinţului şi prinţesei de Wales a fost vândută la licitaţie cu suma de 1.850 de lire sterline (2.831 de euro), miercuri, la peste 40 de ani de la momentul în care Charles şi Diana s-au căsătorit, comentează presa internațională.
Felia cu glazură şi bază din marţipan cântăreşte în jur de 800 de grame şi a fost tăiată din unul dintre cele 23 de torturi oficiale de la nuntă, include blazonul regal, realizat din zahăr colorat în auriu, roşu, albastru şi argintiu.
Felia de tort a fost oferită unei membre a personalului de la reşedinţa regală Clarence House, Moya Smith, care a conservat topping-ul în folie alimentară. Ea a păstrat-o într-o veche cutie metalică de tort decorată cu motive florale, pe care a lipit o etichetă cu mesajul scris de mână: ”Fragil – Tort de la nunta prinţului Charles cu prinţesa Diana” şi data ”29/7/81”.
„Se pare că este exact în aceeași stare bună ca atunci când a fost vândut inițial, dar vă sfătuim să nu mâncați”, a spus casa de licitații pe pagina de vânzare a lotului.
Familia lui Smith a vândut în 2008 unui colecţionar felia de tort, care a fost scoasă la licitaţie săptămâna aceasta, la puţin timp după împlinirea a 40 de ani de la nunta prinţului şi prinţesei de Wales.
Felia de tort a fost adjudecată în cadrul licitaţiei organizate de Dominic Winter Auctioneers la Cirencester, Gloucestershire.
Deşi licitaţia a pornit de la 300 de lire sterline, felia de tort a atras numeroşi licitatori, iar persoana căreia i-a fost adjudecată, din Orientul Mijlociu, a oferit 1.850 de lire sterline.
Smith şi-a început cariera în bucătăria de la Clarence House, înainte de a primi alte îndatoriri în cadrul reşedinţei.
Prinţul Charles s-a căsătorit cu Diana Spencer în Catedrala Sf. Paul la 29 iulie 1981. Cuplul s-a despărţit 11 ani mai târziu, în 1992, iar divorţul a fost pronunţat în 1996. Diana a decedat la Paris în urma unui accident de maşină, la 31 august 1997, la un an după divorţ, când fiii lor, William şi Harry aveau 15, respectiv 12 ani.