Acropola din Atena lansează un sistem de vizite private pentru suma de 5.000 de euro
Acropola din Atena, unul dintre cele mai vizitate monumente antice din lume, a lansat un serviciu de vizite private contra sumei de 5.000 de euro, disponibile în afara programului oficial de vizitare. Aceste vizite pot fi rezervate prin intermediul site-ului de bilete electronic al acestui obiectiv de patrimoniu din Grecia, conform informațiilor furnizate marți de AFP.
Vizitele private, care au stârnit controverse la anunțarea lor, sunt destinate grupurilor de cel mult cinci persoane și se desfășoară fie dimineața, de la ora locală 07:00 (04:00 GMT), fie seara, după ora 20:00 (17:00 GMT). Serviciul, denumit „The Acropolis Experience” și oferit de Hellenic Heritage, poate include, la cerere, și un ghid personal.
Potrivit presei grecești, prima vizită privată a avut loc sâmbăta trecută după închiderea oficială a sitului, fiind efectuată de un cuplu rus însoțit de un ghid personal. Rezervările pentru astfel de tururi sunt încă disponibile pe site-ul oficial, cu date începând din 12 iulie, și pot fi făcute în zilele de marți, vineri și sâmbătă. Aceste vizite permit turiștilor să evite aglomerația de pe „Stânca sacră” din centrul istoric al Atenei.
Deși tururile private ale Parthenonului și ale altor comori ale Acropolei urmau să fie lansate la 1 aprilie anul trecut, acestea au fost amânate de Ministerul elen al Culturii. Sindicatul paznicilor siturilor arheologice din Grecia s-a opus organizării acestor vizite private fără participarea sa, conform declarațiilor președintei sindicatului, Georgia Kondyli.
Acropola din Atena, înscrisă în patrimoniul mondial UNESCO și construită în secolul al V-lea î.Hr., a înregistrat o creștere semnificativă a numărului de vizitatori, ajungând anul trecut la aproape 4 milioane, o creștere de peste 31% față de anul precedent. Din acest motiv, Organizația națională pentru resurse arheologice (ODAP) a introdus intervale orare de vizitare pentru a gestiona afluxul de turiști. Monumentul este deschis zilnic între orele 08:00 și 20:00 (05:00 – 17:00 GMT), iar biletul obișnuit de intrare costă 20 de euro, iar cel combinat, care include accesul la alte situri antice, costă 30 de euro.