Acuarele pictate de Churchill, expuse la Palm Beach
Aproximativ 30 de acuarele pictate de fostul om politic și de stat Winston Churchill, care a fost premierul Marii Britanii în al doilea Război Mondial, sunt expuse de sambata la Palm Beach, stațiunea balneară din sudul Floridei unde politicianul conservator venea să se odihnească și să picteze.
„A Man for All Seasons: The Art of Winston Churchill” este titlul acestei expoziții organizate de Four Arts Society din Palm Beach, la galeria Esther B. O’Keeffe, care va putea fi vizitată începând din 9 decembrie.
O nepoată a lui Churchill, pictorița și sculptorița Edwina Sandys, va vorbi sâmbătă despre bunicul său la o conferință organizată cu prilejul acestei expoziții care a fost posibilă grație colaborării cu National Churchill Museum de la Westminster College, din Fulton, Missouri.
Churchill (1874-1965), laureat al premiului Nobel pentru Literatură în 1953, a pictat câteva din aceste 28 de acuarele expuse la Palm Beach, mai precis cele cu temă marină, în cortul său privat din cadrul complexului Surf Club.
Este vorba de o locație exclusivistă, deschisă în 1930, care a găzduit numeroase celebrități în această stațiune balneară, precum actrița Elizabeth Taylor, generalul Douglas MacArthur, sau Ducele și Ducesa de Windsor.
Potrivit organizatorilor expoziției, Churchill a pictat 500 de acuarele între 1915 și 1965, anul în care a murit, potrivi Agerpres.ro
Fostul premier britanic (1940-1945 și 1951-1955) obișnuia să spună că „bucuria se regăsește într-o cutie cu vopsele de apă”. „Oricare ar fi preocupările momentului sau amenințările viitorului, odată cu începerea picturii acestea dispar din ecranul mental”, a scris Churchill.
Pe lângă aceste lucrări în acuarelă, expoziția, care va rămâne deschisă până la 14 ianuarie, prezintă fotografii, imagini filmate în timpul războiului, portrete și alte obiecte care i-au aparținut lui Winston Churchill.