Alain Delon la TIFF 2017
Legendarul Alain Delon a venit in Romania, invitat de onoare al Festivalului Internaţional de Film Transilvania unde a primit şi premiul de excelenţă pentru întreaga sa carieră. Special pentru el, organizatorii au întins, vineri, covorul roşu şi au proiectat filmul „Afacerea Pigot”, un thriller din 1981.
Covorul rosu şi 3000 de spectatori l-au așteptat vineri seara pe Alain Delon în Piața Unirii din Cluj-Napoca. Galant, marele actor, s-a apropiat şi de câteva admiratoare.
Toată lumea a văzut sau revăzut „Afacerea Pigot”, Pour la peau d’un flic (1981), thriller-ul regizat de Alain Delon, avându-l pe îndrăgitul actor francez și în rol principal. Mulți dintre cei prezenți au venit de la zeci sau chiar sute de kilometri pentru a-l întâlni pe renumitul actor.
Sambata seara, la gala de închidere a TIFF 2017, Alain Delon a fost premiat pentru întreaga sa carieră.
Întrebat, sâmbătă, la Cluj-Napoca, într-o conferinţă de presă, ce înseamnă dragostea pentru el, Alain Delon a răspuns că datorează totul femeilor. ”Dragostea e cel mai important lucru din viaţă, lucrul care mă interesează cel mai mult în viaţă, e lucrul pe care îl iubesc cel mai mult, dragostea, iubirea, iubesc femeia, femeia e iubirea, încă nu sunt gay. (…) Femeilor le datorez totul, lor le datorez totul, ele m-au făcut să vreau să citesc în ochii femeilor
Actorul a adăugat că nu se mai ocupă de cinematografie pentru că oamenii pe care îi iubea din acest domeniu au dispărut, astfel că a preferat să se retragă şi să rămână cu amintirile decât să facă lucruri care nu îi plac.”Perioada actuală nu are personalităţi care să mă intereseze. Înainte să plec definitiv, mai am un proiect pentru teatru şi unul cinematografic pentru iarna aceasta”, a explicat acesta.
Actorul a subliniat că se bucură că a avut ocazia să facă ce a vrut în cariera sa în cinematografie, a fost şi actor şi scenarist şi regizor pentru că a dorit să cunoască toate faţetele meseriei. ”Aş vrea ca, înainte să plec definitiv, să fac un film cu o femeie regizor, nu mi s-a propus să joc, dar mi-ar plăcea acest lucru”, a afirmat Delon.
Întrebat mai departe dacă mai participă la festivalul de la Cannes, actorul a spus că nu mai merge deoarece acesta a devenit un festival de publicitate şi s-a transformat într-un show, un festival mai mult american. ”Probabil nu mă mai plac cei de la Cannes şi nici eu pe ei. Ce să caut eu acolo?”, a susţinut Delon.
Actorul a menţionat că nu ştie foarte multe despre cinematografia românească, dar că a văzut anul trecut filmul ”Bacalaureat” care i-a plăcut.