Ariana Grande si-a lansat o bautura in colaborare cu Starbucks
Vedeta pop Ariana Grande şi-a lansat propria băutură Starbucks, eveniment confirmat chiar de artistă în media de socializare. Băutura ”Cloud Macchiato” este o combinaţie cremoasă de espresso, frişcă şi caramel, relatează presa internationala.
Starbucks a descris produsul cu cofeină şi cu un conţinut de 180 de calorii drept o băutură ”uşoară şi aerată, cu straturi de spumă pufoasă”. ”Este un mod complet nou de a-ţi iubi macchiato-ul”, a adăugat compania.
Aceasta poate fi comandată în variantă fierbinte sau rece, cu aromă de caramel sau de scorţişoară.
Grande a publicat pe Twitter câteva fotografii în care poate fi văzută purtând un şorţ verde cu inscripţia Starbucks şi ţinând în mână băutura ”Cloud”.