Banksy a deschis un magazin la Londra
Artistul stradal Banksy a deschis o expoziţie efemeră în Croydo, sudul Londrei, pentru a-şi apăra marca în urma unei dispute cu un producător de felicitări, relatează miercuri AFP.
În vitrina magazinului numit ”Gross Domestic Product” figurează câteva dintre lucrările emblematice ale artistului, cum ar fi vesta antiglonţ pictată cu drapelul Regatului Unit, purtată de rapperul Stormzy la ediţia din acest an a festivalului Glastonbury.
Magazinul, deschis în exclusivitate pentru ”expunerea produselor”, ”deloc practic şi ofensator”, îşi va păstra ”uşile închise”, a indicat artistul. Produsele vor fi puse în vânzare în mediul online.
Printre exponate se numără un pătuţ pentru copii, înconjurat de o duzină de camere de supraveghere, un covor care imită pielea unui animal din care iese în relief capul unui tigru inspirat de mascota cerealelor Kellogg sau perne purtând mesajul ”Life’s too short” („Viaţa e prea scurtă”).
Potrivit lui Banksy, în spatele acestei iniţiative stă ”posibil cel mai puţin poetic motiv pentru a face artă”: o dispută legată de marcă. ‘”O companie de felicitări contestă marca pe care o deţin asupra artei mele”, a scris el într-o declaraţie în care a menţionat că se încearcă ”asumarea custodiei asupra numelui meu pentru ca ei să-şi vândă legal marfa Banksy falsă”.
Potrivit experţilor din lumea artei, Banksy nu îşi foloseşte marca pentru a-şi vinde mărfurile, astfel încât aceasta poată fi transferată către terţi. Artistului i s-a recomandat să-şi deschidă propriul magazin, cu gama sa de produse, pentru a tăia elanul doritorilor.
Banii încasaţi în urma vânzării produselor vor fi direcţionaţi ”către o barcă de salvare pentru migranţi, care să o înlocuiască pe cea confiscată de autorităţile italiene”, a asigurat artistul.