STYLE GUIDE

Carte rara din epoca domniilor fanariote, la Palatul Sutu


Expoziţia „Carte rară din epoca domniilor fanariote”, care prezintă tipărituri publicate în acea perioadă, selectate din fondul Bibliotecii Muzeului Municipiului Bucureşti, va fi deschisă vineri la Palatul Suţu.

Potrivit unui comunicat al Muzeul Municipiului Bucureşti, expoziţia propune o întâlnire directă cu universul cărţii vechi româneşti, care cuprinde pe toţi cei care au contribuit la apariţia ei: autori, traducători, editori, îngrijitori de ediţie şi corectori, tipografi şi gravori.

„Veţi putea vedea şi compara cărţi bisericeşti, cărţi cu tematică laică (juridică, literară, istorică) tipărite la Bucureşti şi Râmnic sub patronajul domnitorilor fanarioţi (începând cu Nicolae Mavrocordat şi încheind cu Alexandru Suţu), precum şi lucrări publicate în aceeaşi perioadă de autori români şi greci la Viena şi Leipzig. Majoritatea exemplarelor păstrează pe filele lor însemnări manuscrise, care ne-au permis reconstituirea drumului străbătut de la ieşirea din tipografie, până la destinaţia actuală”, a declarat dr. Daniela Lupu, curator al expoziţiei, şef Serviciu Documentare, Bibliotecă, Arhivă – MMB, citată în comunicat.

Cărţile rare sunt prezentate vizitatorilor într-un context special, în sala care găzduieşte fragmente de pictură murală salvate de la Mănăstirea Văcăreşti, ridicată de primul domnitor fanariot Nicolae Mavrocordat, o persoană luminată, foarte cunoscută pentru colecţia de cărţi pe care o avea şi pentru faptul că a ridicat locaşuri de cult şi le-a terminat pe cele pe care le-a găsit începute, precizează organizatorii.

Expoziţia va putea fi vizitată până pe 20 martie 2022.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *