Cartea „Pamantul Fagaduintei” de Barack Obama, unica in Romania, adjudecata cu 7.500 de euro
Cartea „Pământul Făgăduinţei”, semnată de cel de-al 44-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, a fost adjudecată, marţi seara, la licitaţia Artmark organizată online, la preţul de 7.500 de euro, potrivit catalogului sesiunii.
Artmark a informat, anterior, că volumul, cu semnătura olografă a fostului preşedinte american, este unica piesă disponibilă pentru achiziţie în România iar veniturile colectate în urma vânzării vor fi redirecţionate către programul Asociaţiei OvidiuRO – „Citeşte-mi 100 de poveşti!”. Fondurile vor contribui la achiziţionarea unui stoc de cărţi pentru instituţiile preşcolare defavorizate din România, cu scopul de a oferi posibilitatea ca, la finalul celor trei ani de grădiniţă, un copil să fi auzit minim 100 de poveşti, pentru a crea premisele necesare învăţării cititului şi scrisului.
Cartea prezintă memoriile lui Barack Obama din perioada în care a condus Casa Albă şi a fost vândută în SUA şi Canada în peste 3,3 milioane de exemplare în doar prima lună de la lansare. Volumul a primit Premiul Goodreads Choice pentru cele mai bune memorii şi autobiografii în 2020. „Pământul Făgăduinţei” a fost desemnată, totodată, una dintre cele mai bune cărţi ale anului 2020 de către „The New York Times Books Review”, „The Washington Posts”, „The Guardian” şi „Marie Claire”.
Cumpărătorul cărţii la licitaţia Artmark a primit în dar volumul „A Bright Ray of Darkness” de Ethan Hawke, cu semnătura olografă a actorului.
Doar 100 de euro a fost prețul de pornire a a licitației cărții, care relatează într-o manieră emoționantă (și extrem de personală) traseul unui tânăr aflat în căutarea propriei identități – până la a deveni liderul lumii libere, memoriile prezidențiale ale lui Barack Obama, dar și cum s-au scris pagini de istorie care au modificat parcursul întregii lumi. Veniturile colectate în urma vânzării cărții de colecție vor fi redirecționate către programul Asociației OvidiuRO – „Citește-mi 100 de povești!”. Fondurile vor contribui la achiziționarea unui stoc de cărți pentru instituțiile preșcolare defavorizate din România, cu scopul de a oferi posibilitatea ca, la finalul celor 3 ani de grădiniță, un copil să fi auzit minim 100 de povești, pentru a crea premisele necesare învățării citit-scrisului.
Partenerul proiectului caritabil, care a pus la dispoziție, prin donație, exemplarul de lux «Pământul Făgăduinței» de Barack Obama, cu semnătura olografă a autorului, este Librăria Cărturești, venind în sprijinul educației timpurii din mediile rurale și urbane vulnerabile. Împreună, solidari pentru un viitor sigur, urmând exemplul fostului Președinte al S.U.A., Barack Obama, care se implică în acțiuni caritabile și susține continuu formarea tinerei generații.
În cadrul licitaţiei au fost cumpărate şi două piese de grafică semnate de celebrul pictor Pablo Picasso, „Nud albastru” (2.000 euro) şi „Nud pe fotoliu” (2.250 euro), fondurile colectate din vânzarea acestor lucrări urmând să fie donate pentru renovarea spaţiilor expoziţiei permanente a Muzeului de Artă Braşov.