Castele si conace din Covasna, la festival in Manchester
Castelele și conacele din Covasna incluse in oferte turistice vor fi prezentate în cadrul unui festival ce va avea loc în această primăvară în orașul Manchester din Marea Britanie. În județul Covasna există aproape 200 de castele și conace, folosite pe vremuri de familiile nobiliare ca reședințe permanente, de vacanță sau de vânătoare.
Multe dintre ele sunt în ruină, dar unele și-au recăpătat strălucirea de altădată, fiind restaurate de urmașii foștilor proprietari ori de cei care le-au cumpărat și introduse în circuitul turistic.
Printre cele mai romantice și atrăgătoare locuri de vacanță, care l-au impresionat și pe prințul Charles al Marii Britanii, se numără domeniul Kalnoky de la Micloșoara. Străvechiul conac, construit în stil renascentist, a fost renovat de urmașii acestei familii nobiliare, care s-au întors în România după 50 de ani. Turiștii care vin aici au parte de dormitoare spațioase, cu mobilă veche și opere de artă, delicii gastronomice și legende legate de istoria locului, scrie Agerpres.ro.
Nu departe de Micloșoara, la Valea Zălanului, într-un cătun uitat parcă de lume și de timp, în care viețuiesc nu mai mult de 150 de oameni, prințul Charles al Marii Britanii a cumpărat mai multe clădiri vechi de peste o sută de ani, pe care le-a renovat și le-a transformat în reședință de vacanță. Prințul Charles vine aici, de regulă, o dată pe an, primăvara, într-o mică vacanță, iar în restul timpului conacul poate fi închiriat de turiști. Departe de fastul de la palat, Alteța Sa își petrece timpul plimbându-se pe jos, prin pădure și cu căruța, pe drumurile pline de hârtoape, cosind iarba, mâncând bucate tradiționale aduse de la stână sau de la oamenii din sat, dormind în așternuturi țesute în casă.
Consiliul Județean Covasna a editat în urmă cu câțiva ani un album intitulat „Ținutul conacelor” și intenționează să realizeze în viitor și un „drum al conacelor” pentru turiștii interesați de vacanțe de neuitat.