Atria Urban Resort anunță finalizarea Fazei a III-a și pregătește ultima etapă a proiectului: o oază urbană sustenabilă în nord-vestul Capitalei
Atria Urban Resort, unul dintre cele mai inovatoare și ambițioase proiecte imobiliare din nord-vestul Bucureștiului, anunță finalizarea Fazei III și se pregătește pentru demararea ultimei etape de construcție. Acest complex rezidențial, dezvoltat de EVERGENT Investments în parteneriat cu Cityring Property, a devenit un reper pentru locuințele sustenabile, adaptate stilului de viață urban modern. Cu peste 1.365 de apartamente în total și o investiție consolidată ce se apropie de 140 de milioane de euro, Atria Urban Resort marchează un nou capitol în peisajul rezidențial al Capitalei.
Proiectul, care se întinde pe o suprafață de 9 hectare în sectorul 1, pune un accent deosebit pe confortul și calitatea vieții locuitorilor săi, integrând standarde ridicate de eficiență energetică și spații verzi generoase. După succesul primelor trei faze, care au adus deja în complex aproape 1.500 de rezidenți, Faza IV va completa viziunea de ansamblu cu încă 457 de apartamente.
Liviu Lepădatu, CEO Cityring Property, dezvoltatorul care a coordonat acest proiect, a declarat: „Ne așteptăm ca vânzarea apartamentelor din Faza III, pe care tocmai am finalizat-o, să se încheie anul viitor. În piața noastră, perioada medie de derulare a proiectelor de la faza de construcție până la finalizarea vânzării este de trei ani, iar piața rezidențială din Capitală are perspective favorabile. Din datele pe care le-am analizat, din punct de vedere al tranzacțiilor, piața rezidențială este de aproximativ 1 miliard de euro doar în sectorul 1. […] De aceea ne gândim deja la o nouă investiție, astfel ca după finalizarea Atria, să continuăm cu un nou proiect rezidențial”.
Faza III a complexului Atria Urban Resort își păstrează continuitatea față de fazele anterioare, dar introduce o serie de îmbunătățiri notabile în ceea ce privește sustenabilitatea și eficiența energetică. Astfel, toate clădirile din această etapă respectă standardele nZEB (near Zero Energy Buildings), ceea ce înseamnă că necesarul energetic al apartamentelor este redus semnificativ. Prin utilizarea a 292 de panouri solare pentru producerea energiei necesare apei calde menajere, costurile cu utilitățile pentru viitorii locatari vor fi optimizate.
De asemenea, fiecare apartament este dotat cu sisteme de ventilație cu recuperare de căldură, ceea ce minimizează necesitatea consumului suplimentar de energie. Ferestrele cu tripan, izolate termic, și termoizolațiile de înaltă calitate aplicate fațadelor și teraselor asigură un confort sporit și o eficiență energetică superioară. Clădirile din Faza III sunt astfel cele mai „eco-friendly” din cadrul întregului complex.
Liria Themo, director de marketing al Atria Urban Resort, a evidențiat importanța acestor măsuri: „Vrem să accentuăm faptul că Atria Urban Resort este un complex rezidențial destinat vânzării către clientul final, proprietarul, deoarece obiectivul nostru în acest proiect a fost să creăm un veritabil resort urban unde rezidenții/proprietarii să se simtă acasă. […] Suntem interesați de calitatea locuirii și să dezvoltăm în interiorul complexului o comunitate care împărtășește aceleași valori și are interese comune”.
Un cadru verde și comunități interconectate
Atria Urban Resort nu înseamnă doar locuințe moderne, ci și un mediu înconjurător atent gândit, destinat relaxării și recreerii. În Faza III, dintr-o suprafață totală de peste 22.800 mp, peste 5.700 mp sunt dedicați spațiilor verzi. Aproape 400 de arbori au fost plantați în această etapă, majoritatea atingând deja la plantare înălțimi de 5-6 metri. Alegerea speciilor rezistente, adaptate la mediul urban, și absența parcărilor subterane au permis o dezvoltare sănătoasă a rădăcinilor, oferind un peisaj natural, menit să contribuie la reducerea temperaturilor ridicate din timpul verii și la crearea unui microclimat plăcut.
Aceste spații verzi, combinate cu designul modern al apartamentelor, atrag un public divers, în special familii tinere sau în curs de extindere, persoane cu profesii liberale și oameni care lucrează remote. „Ce am observat în ultimul timp, și ne bucurăm că se întâmplă acest lucru, este faptul că tinerii care se mută aici își aduc și părinții, fie ca să aibă grijă de copii sau, pur și simplu, pentru a fi unii lângă alții și a petrece timp de calitate împreună. Coagularea acestor familii extinse […] este ceea ce ne-am dorit încă de la început”, a subliniat Liria Themo.
În paralel cu vânzarea apartamentelor din Faza III, dezvoltatorii pregătesc deja ultima etapă a proiectului, Faza IV, care va aduce în complex încă 457 de apartamente. În acest moment, Faza IV are certificatul de urbanism, iar documentația necesară pentru obținerea autorizației de construire este în lucru. Lucrările sunt anticipate să înceapă peste aproximativ șase luni, iar la finalizarea acestei ultime faze, Atria Urban Resort va deveni unul dintre cele mai mari complexe rezidențiale din nord-vestul Capitalei.
Dar planurile Cityring Property nu se opresc aici. După finalizarea Fazei IV, dezvoltatorii intenționează să demareze un nou proiect imobiliar în aceeași zonă, pe malul Lacului Străulești, pe un teren de 6,5 hectare. Proiectul, aflat în prezent în faza de studiu de fezabilitate, va include un mix de locuințe atât pentru vânzare, cât și pentru închiriere, cu un orizont de lansare estimat pentru anul 2027.
Un resort urban cu impact pe termen lung
Atria Urban Resort a fost conceput pe principiul alocării echilibrate a spațiului – doar 25% din suprafață este destinată construcțiilor, restul de 75% fiind dedicat spațiilor libere și zonelor verzi. Această abordare a creat nu doar un complex rezidențial modern, ci și un ecosistem urban în care locuitorii se pot bucura de un stil de viață relaxat, înconjurat de natură.
„Probabil, acest instinct de căutare a unor condiții mai bune să fie o manifestare intrinsecă și naturală. Ciclurile biologice îndeamnă omul, așa cum și păsările își fac cuib primăvara, către a găsi un cămin nou. Toamna, nevoile se schimbă și nu sunt neglijabile, pregătirea pentru un adăpost sigur sau un refugiu cald și confortabil sunt esențiale pentru a trece cu bine peste sezonul rece”, a explicat Liria Themo, referindu-se la interesul crescut pentru achiziția de locuințe în perioadele de primăvară și toamnă.
Atria Urban Resort este un proiect imobiliar de referință, dezvoltat de EVERGENT Investments și Cityring Property, pe Șoseaua Chitilei, în vecinătatea Lacului Străulești. Complexul, desfășurat pe 9 hectare, va include la finalizarea sa un total de 1.365 de apartamente și este conceput să ofere locuitorilor săi un stil de viață urban de calitate, în armonie cu natura și comunitatea.