Cea mai mare fresca de arta urbana din Europa, la Paris
Duoul de artişti francezi Ella & Pitr a început să picteze joi cea mai mare frescă street art din Europa pe acoperişul unui centru expoziţional din Paris, potrivit France24.com.
Ella şi Pitr sunt deja renumiţi pentru frescele lor monumentale realizate pe acoperişuri, pe terenuri virane şi pe faţadele unor clădiri. Ei doresc să îşi doboare propriul record în domeniu, stabilit cu ajutorul unei opere de artă ce a fost creată în Norvegia în anul 2015 în cadrul Nuart Festival.
Cu pulverizatoare în mâini şi salopete murdare de vopsea, cei doi artişti au început joi, asistaţi de voluntari ai asociaţiei Art en Ville, să acopere cu vopsea o suprafaţă de 2,3 hectare – echivalentă cu patru terenuri de fotbal. Creaţia lor va fi vizibilă pe acoperişul-terasă al Pavilionului 7 din Centrul Paris-Expo şi va necesita 12 zile de lucru.
Ella şi Pitr au început să deseneze unul dintre personajele lor fetiş: o doamnă în vârstă, pictată într-un mediu urban, care observă cu seninătate şi cu detaşare tumultul din oraş.
O pungă uriaşă din plastic, pictată în lucrarea lor, va da impresia că zboară deasupra scenei reprezentate, marcând astfel preocuparea artiştilor faţă de chestiunile de mediu.
Opera de artă va fi disponibilă online, prin intermediul fotografiilor ce vor fi realizate de drone şi a unui videoclip.
Ella şi Pitr, în vârstă de 34 respectiv 37 de ani, formează un duo artistic începând din 2007. Maeştri ai colajului şi ai afişajului stradal, ei au creat în operele lor personaje de talie mare, care lasă impresia că dorm în centrul oraşelor.