Travel

Celebru restaurant plutitor din Hong Kong s-a scufundat


Celebrul restaurant plutitor de lux Jumbo, din Hong Kong, care se confrunta cu dificultăţi financiare de mai mulţi ani şi a părăsit insula săptămâna trecută îndreptându-se spre o destinaţie necunoscută, s-a scufundat în Marea Chinei de Sud, a anunţat proprietarul său, comentează presa internațională.

Restaurantul inedit, cu o lungime de 76 de metri, s-a răsturnat duminică în apropiere de Insulele Paracel după ce începuse să ia apă în condiţii meteorologice nefavorabile, precizează un comunicat publicat de Aberdeen Restaurant Enterprises, filială a Melco International Development, o companie de investiţii cu sediul în Hong Kong.

Niciun membru al echipajului nu a fost rănit, a anunțat compania. „Adâncimea apei în acel loc depăşeşte 1.000 de metri, ceea ce face extrem de dificilă misiunea unei aduceri a vasului la suprafaţă”, potrivit acelui comunicat.

Restaurantul Jumbo, ancorat în partea sudică a insulei Hong Kong de aproape o jumătate de secol, a fost inspectat înainte să părăsească insula asiatică şi a primit toate avizele necesare înaintea plecării sale de marţea trecută.

Administratorii restaurantului plutitor, unul foarte luxox, dat vina pe  pandemia de COVID-19 pentru a justifica închiderea lui definitivă în martie 2020, după aproape 10 ani de dificultăţi financiare.

Inaugurat în 1976 de Stanley Ho, considerat regele cazinourilor din Macao, decedat în 2020, Jumbo era un restaurant de lux.

El era conceput sub forma unui palat imperial chinezesc şi era considerat un loc care nu putea fi evitat, fiind gaza a numeroase personalități, între care regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii sau actorul Tom Cruise.

Numeroase filme s-au folosit de acest restaurant, care a  stat ancorat în portul Aberdeen, fiind destinaţia preferată a pasionaţilor de fructe de mare. Popularitatea sa era totuși scăzută încă dinainbte de declanşarea pandemiei de COVID-19.

Plecarea restaurantului Jumbo din Hong Kong pentru o destinaţie ce nu a fost dezvăluită a fost anunțată încă din luna mai de compania Melco International Development, pe motiv că restaurantul nu mai era rentabil încă din anul 2013 și înregistra pierderi cumulate de peste 100 de milioane de dolari Hong Kong (12,7 milioane de dolari americani), mai ales că cheltuielile de întreţinere ajungeau în fiecare an la câteva milioane de dolari.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *