Watches & Jewellery

Cinci diamante albastre, descoperite in Africa de Sud


Cinci diamante albastre extrem de rare, de o transparenţă şi strălucire unice, au fost descoperite în Africa de Sud, a anunțat compania Petra Diamonds Limited. Firma a declarat că cele cinci diamante au fost descoperite în aceeaşi săptămână în principala sa mină din Cullinan, situată la circa 40 de kilometri est de capitala Pretoria.

Fiecare piatră este individuală, ceea ce înseamnă că nu provine dintr-un diamant mai mare fracţionat, iar greutatea lor variază între 9,61 şi 25,75 carate.

„Diamantele albastre sunt atât de rare încât nu există statistici oficiale despre ele”, a afirmat Petra Diamonds Limited într-un comunicat, menţionând că este foarte „neobişnuit” să găseşti „cinci pietre de înaltă calitate în acelaşi timp”.

Compania nu a indicat valoarea lor potențială a menționat că va căuta cel mai bun mod de a le vinde. Pietrele albastre sunt printre cele mai rare și mai valoroase și pot obține prețuri record. Ultima descoperire a unui diamant albastru în acceași mină datează din septembrie 2019, un exemplar de 20,08 carate care a fost vândut pentru suma de 15 milioane de dolari.

Chiar dacă specialiștii consideră că descoperirea va fi un impuls pentru Petra Diamonds Ltd, compania care a fost scoasă la vânzare din cauza datoriilor, pe fondul prăbușirii pieței diamantelor, a avertizat că singură nu va reuși să se repoziționeze din punctu de vedere financiar. „Aceste descoperiri, deși reprezintă o evoluție pozitivă, nu vor avea un impact semnificativ asupra termenilor probabili ai soluției necesare pe termen lung pentru a îmbunătăți structura de capital a grupului”, potrivit unui anunț al companiei.

Mina din Cullinan este principala sursă de diamante albastre din lume.

Acțiunile companiei au fost puțin modificate până la 11:30 dimineața la Londra, înregistrând un avans anterior de până la 13%.Valoarea lor a scăzut cu 76% în acest an.

În iunie, Petra a declarat că caută oferte pentru întreaga companie, părți ale afacerii sau oricare dintre activele sale, deoarece încearcă să achite datoriile. Compania vorbește și cu creditorii și deținătorii de obligațiuni pentru a încerca să-și îmbunătățească situația datoriei.

Petra, care are mine în Africa de Sud și una în Tanzania, se confrunta deja cu un munte de datorii și scăderea prețurilor diamantelor înainte ca pandemia Covid-19 să închidă comerțul global cu pietre prețioase. Compania a scăzut de la o valoare maximă de peste 1,5 miliarde de dolari, deoarece a reamenajat mina Cullinan, unde a fost găsit cel mai mare diamant din lume în 1905.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *