Familia Regala a Marii Britanii la slujba de Craciun
Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a asistat miercuri dimineaţă la slujba de Crăciun din Sandringham, alături de fiul său prinţul Andrew, dar fără soţul ei prinţul consort Philip, care a fost spitalizat timp de patru zile, potrivit jurnalistilor din regat.
Regina în vârstă de 93 de ani a venit la biserica Saint Mary Magdalene din Sandringham fără prinţul Philip, în vârstă de 98 de ani care, după patru zile de spitalizare, pe fondul unor probleme de sănătate descrise ca ”preexistente”, a fost externat şi dus la Sandringham, unde familia regală petrece în mod tradiţional Sărbătorile de Crăciun.
Prinţul Andrew, 59 de ani, a venit însoţit de fratele său mai mare, prinţul Charles. Imaginea lui Andrew a fost afectată în urma dezvăluirilor privind relaţiile sale cu finanţistul american Jeffrey Epstein, care s-a sinucis în închisoare în perioada în care era acuzat că a exploatat sexual mai multe femei minore timp de mai mulţi ani.
Al doilea fiu al reginei Elisabeta a II-a a fost acuzat de o tânără din Statele Unite că a întreţinut raporturi sexuale cu ea în perioada în care se afla sub influenţa lui Jeffrey Epstein. Prinţul Andrew a încercat să se apere negând categoric acea acuzaţie într-un interviu acordat pentru BBC. Însă demersul său a fost considerat dezastruos de către presa britanică, fapt ce l-a determinat să se retragă din viaţa publică.
Regina Elisabeta a II-a, prinsă între scandalurile care îi afectează familia şi Brexit-ul care dezbină Marea Britanie, a inclus în tradiţionalul său discurs de Crăciun, difuzat la 15.00 ora locală, că 2019 a fost un an „cu hopuri” motiv pentru a îi îndemna pe britanici să surmonteze diviziunile dintre ei, potrivit Agerpres.ro.