Festivalul International de Film de la Toronto, prezenta fizica dar cu dovada vaccinarii
Participanţii la ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de Film de la Toronto (TIFF) trebuie să prezinte dovada vaccinării împotriva COVID-19 sau un test negativ pentru coronavirus, au anunţat luni organizatorii, citaţi de Variety.
”Personalul festivalului, membrii publicului şi vizitatorii care intră în locaţiile TIFF21 în perioada 9-18 septembrie vor fi obligaţi să prezinte fie dovada că au fost vaccinaţi cu schema completă împotriva COVID-19, fie dovada rezultatelor negative la testul COVID-19 efectuat în termen de 48 de ore înainte de accesul în orice spaţiu TIFF”, au scris organizatorii pe Twitter.
O versiune restrânsă a TIFF se va desfăşura în perioada 9-18 septembrie.
Ediţia de anul trecut a festivalului a avut loc virtual şi cu câteva proiecţii drive-in, în contextul pandemiei de COVID-19.
Festivalul cu tradiţie îndelungată revine în 2021 cu proiecţii cu participare fizică, dar şi cu premiere online pentru cinefilii care nu pot călători în Canada.
Printre premierele prezentate la ediţia TIFF din acest an se numără adaptarea musical ”Dear Evan Hansen”, „Belfast„ în regia lui Kenneth Branagh, thrillerul psihologic ”Last Night in Soho” în regia lui Edgar Wright, pelicula ”Petite Maman” a cărei regie este semnată de Céline Sciamma sau documentarul HBO despre Alanis Morissette ”Jagged”.
Cea de-a 46-a ediţie a festivalului canadian va găzdui, totodată, o prezentare specială a mult aşteptatului film ”Dune”, adaptarea lui Denis Villeneuve după romanul SF cu acelaşi titlu al scriitorului american Frank Herbert, peliculă ce va avea premiera mondială la Festivalul de Film de la Veneţia.