Frunza de aur din coroana lui Napoleon, vanduta cu 625.000 de euro
O frunză de aur din coroana pe care Napoleon Bonaparte a purtat-o cu prilejul incoronarii sale ca imparat al Frantei, in anul 1804, a fost adjudecată cu 625.000 de euro, la o licitatie la Fontainebleau, langa Paris, organizata de casa de licitații Osenat, suma fiind de sase ori mai mult decat estimasera specialistii initial, potrivit Telegraph.co.uk.
Cel care a făcut achiziția este un colecționar străin, a precizat Osenat pentru AFP, fără a-i dezvălui nici identitatea, nici naționalitatea.
Casa de licitații a vorbit despre un mare succes al acestei vânzări, cu un mare număr de participanți francezi și străini prezenți în sală sau pe internet.
Frunza, o realizare remarcabilă din care nu lipsesc nervurile, a fost „păstrată” în familia artizanului până în „zilele noastre”, potrivit Osenat.
Coroana de aur din care provine frunza, cea care stă pe fruntea împăratului în „Încoronarea lui Napoleon”, celebrul tablou al lui David, a fost considerată prea grea de monarh cu prilejul unei încercări. Artizanul, Martin Guillaume Biennais, a îndepărtat atunci șase frunze mari, dând câte una fiecărei fiice. La licitația de la Fontainebleau a fost vândută la licitație una dintre aceste frunze.