Inna, unica interpreta din Romania cu o avere de 15 milioane de dolari
După 10 ani de succes global și prezentă în multe clasamente muzicale ale lumii, Inna este singura cântăreață din România cu o avere estimată la 15 milioane de dolari, după cum reiese din clasamentul CelebrityNet Worth, care o plasează pe solista româncă înaintea multor oameni de afaceri români.
În privința celorlate artise branșa muzicală autohtonă, estimările veniturilor acestora nu sunt luate în calcul de site-ul economic. Cu o activitate concertistică internațională, în 10 din cei 13 ani de la debut, artista româncă a susținut zeci de mari spectacole, cu onorarii record pentru un artist român, chiar și de 60.000 euro, scrie Money.ro.
Inna, pe numele său Elena Alexandra Apostoleanu, este singura cântăreață din România prezentă în respectivul clasament. Din clasamen face parte Ion Țiriac, cu 2 miliarde de dolari, dar și Simona Halep, cu 30 milioane de dolari, deși potrivit altor evaluări sportiva ar fi încasat din activitatea sportivă și comercială peste 47 milioane, cât și actorul american de origine română Sebastian Stan, cu o avere estimată la 8 milioane de dolari de pe urma rolurilor în producțiile Marvel.
Solista care a zguduit supremaţia toturor celor ce se credeau legende în muzica românească, a copilărit într-un sărăcăcios bloc din staţiunea Neptun, apoi a stat în gazdă, în Constanţa în perioada cât a fost studentă. Ani la rând s-a bucurat de o popularitate colosală, la nivel mondial, pe deplin răsplătită. S-a reinventat mereu și a reușit să rămână în vogă, chiar mai populară în afara granițelor țării decât acasă, cu fan cluburi mai ales în America Latină.
Cântăreață cu aproape 7 milioane de abonați ai canalului său de YouTube (una dintre cele mai urmărite artiste romance la nivel internațional), Inna a avut câștiguri pe măsura popularității sale și a investit bani serioși tot în domeniul muzical. ”Sunt partener la Global Records alături de Lucian (Ștefan-n.r.), managerul meu, deci în entertainment. Nu mă consider o femeie bogată, mă consider o femeie care își permite să trăiască așa cum își dorește”, spune solista, care are în portofoliu alți artiști precum: AMI, Alina Eremia, Antonia, Carla’s Dreams, Dj Project ori Irina Rimes.