iPhone X ajunge in magazine
iPhone X, un modelul de lux ce marchează a 10-a aniversare a smartphone-urilor create de Apple, ajunge în magazine vineri, 3 noiembrie, potrivit anuntului facut de companie.
iPhone X al cărui nume se pronunță „iPhone Ten” are o nouă „fizionomie”, scrie Digi24.ro. Producătorii au renunțat la celebrul buton rotund „Home” situat în partea de jos a ecranului: el acoperă de acum aproape întreaga parte din față a aparatului. Alte noutăți: noua versiune de telefon se deblochează printr-un soft de recunoaștere facială și dispune de un ecran de ultimă generație de tip OLED.
Comercializat începând de la 999 de dolari în Statele Unite, modelul iPhone X va fi lansat simultan în 50 de țări.
Grupul Apple a prezentat noul model, așteptat cu mare nerăbdare de fani, la jumătatea lunii septembrie, în timp ce un alt model nou, iPhone 8, este disponibil pe piață începând din 22 septembrie.
iPhone X, despre care Tim Cook, CEO-ul grupului Apple, a spus că reprezintă „viitorul din domeniul smartphone-urilor”, este disponibil în sistem de precomandă începând din 27 octombrie, iar stocurile se epuizează în doar câteva minute, potrivit analiștilor și presei americane. Timpul de așteptare până când un client poate să intre în posesia unui iPhone X poate să ajungă până la șase săptămâni.
De la lansarea brandului iPhone în 2007, modelele sale au fost vândute în peste 1,2 miliarde de exemplare. Apple, care controlează aproximativ 12% din piața mondială de smartphone-uri, a vândut alte 40 de milioane de iPhone-uri între aprilie și iunie, însă vânzările grupului dau semne de încetinire. Compania americană va anunța joi, în același timp cu rezultatele sale financiare, și noile cifre aferente vânzărilor.