Jon Bon Jovi si-a luat apartament de lux in New York
Vedeta americana Jon Bon Jovi a plătit 19 milioane de dolari pentru un apartament de lux în Greenwich Village, un cartier select, unul dintre cele mai scumpe din orașul New York, mai precis în Manhattan, relateaza presa internationala.
Apartamentul de 367 metri pătrați are o vedere excelentă la râul Hudson, locuința fiind compusă din patru camere, patru săli de baie, o sufragerie cu două balcoane imense și un lift care se deschide direct în apartament.
Potrivit informațiilor primite de Wall Street Journal, Bon Jovi va locui într-un imobil dotat cu o sală de fitness, garaj privat, o piscină de 25 de metri, o sală de proiecții și inclusiv un simulator de golf.
Printre vecinii săi se numără directorul executiv al Starbucks, Howard Chultz, care a cumpărat la începutul anului un apartament situat la ultimul etaj, în valoare de 40 de milioane de dolari.