Moulin Rouge, la 130 de ani
Celebrul cabaret parizian Moulin Rouge va sărbători 130 de ani de la înfiinţare pe 6 octombrie, pe ritmul inegalabilului dans french-cancan. Trupa celui mai faimos cabaret din lume va dansa french-cancan în aer liber, într-un loc din apropierea localului, în seara zilei de 6 octombrie, a anunţat instituţia pariziană.
Fustele şi jupoanele celor 60 „Doriss Girls et Boys”, după numele celebrului coregraf al Moulin Rouge, Miss Doris, se vor învârti pe o porţiune a bulevardului Clichy, pe care circulaţia va fi în mod excepţional blocată.
Conceput ca o călătorie prin istoria locului, un spectacol de sunet şi lumină va fi proiectat pe faţada celebrei clădiri a cabaretului francez, în centrul cartierului Pigalle.
Inaugurat pe 6 octombrie 1889 şi imortalizat de pictorul Toulouse-Lautrec, Moulin Rouge găzduieşte 600.000 de spectatori pe an, cu două spectacole în fiecare seară, 365 de zile pe an, şi are 450 de angajaţi.
Dansul french-cancan a fost inventat de englezul Charles Morton, pornind de la un cadril.