Peste 1.000 de personalitati decorate de regina Elisabeta a II-a de Anul Nou
Peste 1.000 de persoane au fost decorate de regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, conform tradiţionalei liste cu distincţii regale de Anul Nou, multe dintre acestea fiind vedete, dar la fel de numeroase fiind și persoanele care nu sunt cunoscute publicului larg. O a doua listă de distincţii este anunţată în fiecare an la 21 aprilie, cu ocazia aniversării reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii.
Potrivit presei britanice, actriţa şi cântăreaţa Olivia Newton-John, cântăreţul Elton John şi regizorul Sam Mendes se numără printre personalităţile decorate de regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii.
Olivia Newton-John, în vârstă de 71 de ani, a primit titlul de Damă Comandor al Ordinului Imperiului Britanic pentru implicarea în lupta contra cancerului şi pentru contribuţia sa în domeniul artelor. Născută în Cambridge, în Anglia, înainte de a emigra cu familia în Australia, cântăreaţa a fost propulsată la rangul de vedetă mondială de rolul deţinut în filmul „Grease” (1978), unde a jucat alături de John Travolta. Anul trecut, australiana a anunţat că este a treia oară când este afectată de cancer, iar anul acesta a dezvăluit, în programul de televiziune 60 Minutes, că se află în fază terminală şi că nu ştie cât i-a mai rămas de trăit. Ea a primit diagnosticul de cancer la sân în 1992 şi de tumoare la umăr, în 2013. După primul diagnostic, actriţa s-a implicat alături de asociaţii de profil în lupta împotriva acestei boli.
O altă vedetă decorată de suverana Marii Britanii este britanicul Sam Mendes, în vârstă de 54 de ani, care a câştigat în anul 2000 premiul Oscar pentru cel mai bun regizor pentru „American beauty” şi a regizat două filme din saga „James Bond”: „Spectre” şi „Skyfall”. El a fost numit cavaler al Ordinului Imperiului Britanic.
Regizorul Steve McQueen, în vârstă de 50 de ani, care a câştigat premiul Oscar pentru „12 Years a Slave” (2013) a fost, de asemenea, numit cavaler pentru contribuţiile sale în domeniul artelor.
Cântăreţul Elton John, în vârstă de 72 de ani, numit anterior cavaler, a primit titlul de „Companion of Honour”, una dintre cele mai importante distincţii acordate de regină.
Steven Knight, creatorul serialului de succes „Peaky Blinders”, a primit de asemenea un titlu din partea reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii.