Pictura celebra vanduta pentru 23,1 de milioane de lire sterline la Londra
„The Splash”, una dintre cele mai celebre picturi de David Hockney având drept subiect săriturile în piscină, a fost vândută marţi seara pentru suma de 23,1 milioane de lire sterline (27,4 milioane de euro) în cadrul unei licitaţii organizate la Sotheby’s din Londra, comentează presa internatională.
Pictată în 1966, pictura imortalizează momentul imediat următor unei sărituri în piscină şi surprinde esenţa stilului de viaţă din California, unde trăieşte Hockney.
„Nu este doar o pictură marcantă în opera lui Hockney, ci şi o lucrare emblematică pentru Pop Art, care defineşte o eră şi care a marcat identitatea vizuală a LA-ului (Los Angeles-ului)”, a comentat Emma Baker, responsabilă a departamentului de artă contemporană la casa de licitaţii americană.
Cumpărătorul, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, trebuie să plătească de circa opt ori mai mult decât suma cu care a fost achiziţionat tabloul în 2006 (2,9 milioane de lire sterline).
Recordul pentru un tablou de Hockney scos la licitaţie este deţinut de „Portrait of an Artist (Pool with Two Figures)”, vândut pentru 90 de milioane de dolari în 2018 la New York, cea mai mare sumă obţinută pentru opera unui artist în viaţă.