PERSONAL LUXURY

Porsche recheama in service 43.000 de automobile electrice Taycan, din cauza unui soft care poate opri motorul in mers


Porsche recheamă 43.000 de automobile electrice Taycan, fabricate şi livrate până în iunie, diverse versiuni, deoarece compania a depistat nereguli la nivel de soft care poate duce la oprirea neaşteptată a motoarelor electrice, chiar în mers. Compania a precizat că automobilele vor primi o actualizare software pentru a remedia problema. Modelul Taycan a fost lansat pe piaţă anul trecut.

Directorul Porsche Klaus Rechberger a declarat jurnaliştilor că problema a fost observată la aproximativ 130 de maşini, acesta adăugând că nu se ştie dacă s-au întâmplat accidente din acest motiv.

Taycan, o maşină sport cu patru uşi, cu o autonomie de 450 de kilometri, este încercarea Porsche de a atrage clienţii către vehiculele electrice de ultimă generaţie.

Porsche, care face parte din grupul Volkswagen, a anunţat că nu va fi posibilă o actualizare software de la distanţă în acest caz, ceea ce înseamnă că proprietarii Taycan vor trebui să ia în calcul o vizită la un centru de reparaţii local, unde actualizarea de soft va necesita până la o oră.

Germanii nu au depistat vreun accident rutier cauzat de această problemă, eroarea de soft fiind depistată la 130 electromobile.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *