Revista Rolling Stone este de vanzare
Publisherul revistei Rolling Stone a anunțat că a decis să scoată la vânzare pachetul majoritar de acțiuni pe care îl deține în cadrul acestei publicații, informează BBC.
Rolling Stone, înființată în urmă cu 50 de ani, este cunoscută pentru articolele sale dedicate muzicii și culturii populare, dar include și jurnalism politic și secțiuni de comentarii.
Jann Wenner, fondatorul revistei, a deschis această publicație în San Francisco în 1967 în colaborare cu criticul muzical Ralph Gleason.
De atunci, publicația a rămas sub controlul companiei sale, Wenner Media.
Rolling Stone a fost timp de decenii o prezență constantă în peisajul comentariilor dedicate muzicii și vieții politice din Statele Unite.
Revista este renumită și pentru copertele sale legendare, care, timp de mulți ani, au reprezentat un simbol suprem al succesului și al importanței pe care le aveau diverși cântăreți și trupe, scrie Agerpres.ro.
Artiști precum Jim Morrison, Madonna și Lady Gaga au apărut de-a lungul anilor pe coperta revistei, dar și președinți, actori și chiar papi.
Probabil că una dintre cele mai faimoase coperte ale revistei Rolling Stone a fost aceea ce a inclus o fotografie realizată de Annie Leibowitz cu regretatul solist al trupei The Beatles, John Lennon, culcat gol alături de soția lui complet îmbrăcată, artista și interpreta Yoko Ono.
Fotografia a devenit celebră și datorită faptului că John Lennon a fost asasinat la doar câteva ore după realizarea acelei imagini.
Rolling Stone a reprezentat locul în care s-au format o întreagă generație de critici muzicali, precum Lester Bangs, dar și jurnaliști pe tematici sociale și politice, precum Tom Wolfe, Hunter S. Thompson și PJ O’Rourke.