Sport

Robert Lewandowski a primit Gheata de Aur


Atacantul polonez al echipei Bayern Munchen, Robert Lewandowski, a primit trofeul Gheata de Aur pentru performanţa realizată sezonul trecut, într-o ceremonie care a avut loc la muzeul clubului din Munchen, comentează presa internațională

Lewandowski a marcat în ediţia 2020-2021 a Bundesligii 41 de goluri, depăşindu-le pe cele 40 pe care le-a reuşit Gerd Mueller cu aproape 50 de ani în urmă.

”Sunt foarte mândru pentru acest trofeu obţinut. Întotdeauna trebuie să crezi în înalta performanţă, indiferent de unde ai veni”, a declarat atacantul.

Preşedintele Ligii germane de fotbal, Christian Seifert, a declarat că Lewandowski este unul dintre cei mai buni jucători din istoria Bundesligii, care a jucat în elita fotbalului mondial pentru mulţi ani.

Câştigător al trofeului de şase ori, Lionel Messi a fost al doilea, cu 30 de goluri pentru FC Barcelona, urmat de Cristiano Ronaldo care a avut 29 goluri marcate pentru Juventus Torino.

Lewandowski îi succede lui Ciro Immobile (Lazio) care în sezonul 2019-2020 a izbutit 36 goluri pentru echipa sa.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *