Sinaia, cea mai buna statiune de schi din Romania
Sinaia a primit premiul pentru cea mai buna statiune de schi din Romania, pentru al treilea an consecutiv, in cadrul World Ski Awards, ceremonie care a avut loc la Kitzbuhel, in Austria. In cadrul evenimentului sunt premiate cele mai bune resorturi de schi din lume.
Sinaia este singura statiune din Romania premiata in cadrul ceremoniei care a avut loc in Austria.
Premiul pentru cea mai buna statiune de schi din lume a revenit statiunii Val Thorens din Franta, cea mai buna statiune pentru sporturile de iarna freestyle a fost declarata Laax din Elvetia in timp ce premiul pentru cel mai bun hotel de schi pentru anul 2019 a revenit Stein Eriksen Lodge Deer Valley din Statele Unite ale Americii. Cea mai buna statiune de schi din Bulgaria a fost declarata statiunea Bansko.
Staţiunea Sinaia deţine singurele trasee de schi de altitudine din România, iar unele partii ajung si la 2 kilometri lungime.
Destinatie apreciata de vacanta, Sinaia are mai toate locurile de cazare aproape de partii iar facilitatile multiple.
Un skipass pentru o zi costa in jur de 30 de euro pentru adulti si 22 de euro pentru copii. Cazarea cu mic dejun porneste de la 80-100 de lei pe noapte pentru o persoana, dar poate ajunge si la 800 de lei- sejurul de lux pentru doua persoane. Preturile se modifica in varf de sezon.