Stagiunea 2022 – 2023 a Filarmonicii din Paris, modificată din cauza războiului dintre Rusia și Ucraina
Filarmonica din Paris își va modifica programul sezonului 2022-2023, care a inclus reprezentații ale unor oaspeți ruși precum dirijorul Valery Gergiev sau orchestra Bolșoi, boicotați în Europa din cauza legăturilor cu puterea de la Moscova în contextul războiului din Ucraina.
„Invadarea Ucrainei de către Rusia s-a petrecut atunci când broşura stagiunii 2022-2023 era în curs de tipărire. În consecinţă, Filarmonica din Paris a luat decizia de a-şi modifica programul şi de a anula sau a adapta anumite concerte”, a anunţat marţi instituţia pariziană.
Pe 3 martie, directorul general al Filarmonicii din Paris, Olivier Mantei, a declarat că reprezentaţiile artiştilor „care au adoptat, în trecut, poziţii favorabile puterii ruse actuale, fără să se fi delimitat de atunci de ele”, vor fi anulate.
„Rămânem în aceeaşi coerenţă şi modificările vor fi anunţate pe site-ul Filarmonicii”, a adăugat marţi Olivier Mantei.
Directorul prestigioasei instituţii franceze a afirmat că decizia nu reprezintă un boicot care îi vizează pe toţi artiştii ruşi şi că Filarmonica din Paris nu le va solicita acestora să adopte o poziţie oficială înainte să îi invite, pentru a nu risca „să îi pună într-o situaţie delicată sau chiar periculoasă”.
Anumiţi artişti ruşi, precum pianistul Dmitri Masleev, considerat un star în ascensiune al muzicii clasice, au fost aplaudaţi recent la Filarmonica din Paris, unde va susţine un concert, marţi, şi soprana rusă Ekaterina Gubanova. O fotografie ce o arată pe artista rusă în timp ce o îmbrăţişa pe soprana ucraineană Liudmila Monastirska, pe scena Teatrului San Carlo din Napoli la începutul lunii martie, a devenit virală pe reţelele de socializare.
La Filarmonica din Paris, dirijorul Valeri Gherghiev urma să conducă Orchestra Teatrului Mariinski din Sankt Petersburg cu ocazia unei integrale a simfoniilor şi concertelor lui Ceaikovski. Dirijorul rus, care era invitat peste tot în lume înainte de invadarea Ucrainei, ar fi trebuit să dirijeze şi Simfonia nr. 6 de Mahler alături de Orchestra Filarmonică din Munchen, unde era director muzical, însă a fost concediat pe 1 martie.
Unul dintre protejaţii lui, pianistul Denis Maţuev, era programat să cânte şi el alături de Orchestra din Paris. Filarmonica pariziană îl avea programat şi pe dirijorul Tugan Sohiev, care a demisionat pe 6 martie din funcţiile de director muzical al Teatrului Bolşoi şi al Orchestrei Naţionale Capitole din Toulouse.