Statuia Cristos Mantuitorul din Rio de Janeiro, restaurata pentru aniversarea a 90 de ani
Celebra statuie Cristos Mântuitorul, care domină panorama metropolei braziliene Rio de Janeiro, va face obiectul unui amplu proces de restaurare, pentru cea de-a 90-a aniversare a sa, care va fi marcată în luna octombrie.
Peste 40 de persoane, inclusiv ingineri, arhitecți și chiar geologi, lucrează la refacerea statuii de 30 m înălțime, care stă pe un piedestal de 8 m înălțime.
Echipa este condusă de arhitectul Cristina Ventura și se concentrează pe părți ale statuii care au ruginit, urmând a înlocui piese de piatră deteriorate.
Arhitecta Cristina Ventura, care coordonează lucrările de pe şantier, urcă scările amenajate în interiorul statuii şi priveşte spre exterior printr-un orificiu situat în unul dintre braţele deschise ale statuii, inaugurată în 1931 şi devenită una dintre emblemele „Oraşului Minunat”.
„Structura externă, expusă în faţa elementelor naturii, a suferit o uzură din cauza soarelui, ploii, fulgerelor şi variaţiilor de temperatură”, a explicat Cristina Ventura.
Situată la 710 de metri deasupra nivelului mării, în vârful muntelui Corcovado, statuia din beton, înaltă de 38 de metri, primeşte de obicei aproape 2 milioane de vizitatori pe an.
Eforturile de conservare preventivă fac, de asemenea, parte din proiectul de restaurare, care are ca scop creșterea duratei de viață a statuii și asigurarea faptului că poate rămâne pe locul ei pentru încă 90 de ani.
Monumentul, care este o atracție turistică majoră în Brazilia, a fost creat de sculptorul francez Paul Landowski și construit de inginerul brazilian Heitor da Silva Costa în colaborare cu inginerul francez Albert Caquot.
Construcția monumentului a durat aproximativ nouă ani, din 1922 până în 1931, monumentul fiind inaugurat pe 12 octombrie 1931.
Restaurarea prevede o analiză aprofundată a stării învelişului său exterior, compus din câteva mii de mici pietre triunghiulare tăiate manual, a armaturii sale din fier şi a infiltraţiilor de apă din structura sa.
Pentru a realiza aceste activităţi, echipa de restaurare va folosi o cartografiere fotografică de înaltă precizie, iar mai mulţi alpinişti vor căuta zonele defectuoase şi piesele care trebuie să fie înlocuite.
Marcos Sidnei, care coordonează echipa de alpinişti, se bucură să aibă şansa de a vedea „un peisaj diferit în fiecare zi” în funcţie de configuraţia norilor, a luminii şi de prezenţa ceţii în vale.
În 1921, Biserica Catolică a organizat un concurs ce viza construirea unui monument religios cu ocazia centenarului independenţei Braziliei. Inginerul brazilian Heitor da Silva Costa a câştigat concursul şi a consacrat 10 ani acestui proiect. Statuia a fost realizată de francezul Paul Landowski.
În 1973, Cristos Mântuitorul a fost declarat monument istoric, iar în 2007 a fost inclus în rândul „Celor şapte minuni ale lumii moderne”.
Pandemia de coronavirus a constrâns autorităţile braziliene să închidă accesul publicului între lunile martie şi august 2020, cea mai lungă perioadă din istorie în care monumentul a rămas fără vizitatori.
Programul de restaurare, care va continua pe durata întregului an 2021, vizează, de asemenea, întocmirea unui plan de mentenanţă preventivă, pentru a permite evitarea avariilor majore în viitor.
Cristina Ventura este conştientă de amploarea acestei provocări profesionale. „Cristos Mântuitorul primeşte publicul brazilian, este o mare responsabilitate şi un mare privilegiu”, a adăugat ea.