Tablou de Bernardino Luini, discipol al lui Leonardo da Vinci, scos la licitatie la Paris
Un tablou realizat de Bernardino Luini, pictor italian din secolul al XV-lea care a lucrat o perioadă sub îndrumarea lui Leonardo da Vinci şi căruia anumiţi experţi îi atribuie celebra pictură ”Salvator Mundi”, va fi pus în vânzare la jumătatea lunii noiembrie, în cadrul unei licitaţii organizate la Hotel Drouot din Paris.
În contexul celebrării a 500 de ani de la moartea lui Leonardo da Vinci, căruia îi va fi consacrată o amplă expoziţie vernisată la Muzeul Luvru din Paris, tabloul ”Fecioara cu pruncul, Sfântul Gheorghe şi un înger muzicant”, de Bernardino Luini, s-ar putea vinde cu o sumă cuprinsă între 1,8 milioane şi 2 milioane de euro.
Tabloul va fi pus în vânzare pe 14 noiembrie în cadrul unei licitaţii organizate de casa Aguttes la Hôtel Drouot din Paris. Pictura a fost achiziţionată pe 6 iulie 2017 de un colecţionar privat german pentru o sumă considerabil mai mică, de 200.000 de euro, în cadrul unei vânzări organizate de casa Christie’s la Londra.
Bernardino Luini (1480-1532), supranumit ”Rafael de Lombardia”, a fost, împreună cu Giovanni Antonio Boltraffio (1467-1516), unul dintre cei mai importanţi elevi şi asistenţi ai marelui maestru toscan Leonardo da Vinci.
Acest tablou reprezentând-o pe Fecioara Maria cu pruncul şi celebrul ”Salvator Mundi”, care nu a mai apărut în public de la vânzarea sa pentru suma record de 450 de milioane de dolari în 2017, au fost achiziţionate în jurul anului 1900 de marele colecţionar britanic Sir Francis Cook şi ambele au fost considerate ca fiind realizate de Bernardino Luini. Tabloul lui Bernardino Luini, foarte graţios, având în fundal un sat şi un peisaj montan imaginare, îl înfăţişează pe Sfântul Gheorghe la scurt timp după uciderea balaurului, simbolul răului, oferind capul creaturii pruncului Iisus, aflat în braţele mamei sale. Isus îi oferă o ramură de palmier, simbol al victoriei, iar în spatele lor, un înger cântă la lăută.
Tabloul, realizat în ulei pe lemn, supus mai multor restaurări stângace cu lacuri în nuanţe gălbui, a fost renovat în totalitate, regăsindu-şi strălucirea originală.