Tag Archives broadway


Broadway se redeschide pe 14 septembrie


Biletele pentru spectacolele de pe Broadway vor fi puse în vânzare în această săptămână, pentru reprezentaţiile care vor fi reluate pe 14 septembrie, data prevăzuta pentru ca teatrele newyorkeze să poată funcţiona la 100% din capacitate, potrivit unui anunț al guvernatorului statului New York, Andrew Cuomo.

„Broadway este o parte importantă a identităţii şi economiei statului nostru şi suntem încântaţi că vor fi ridicate din nou cortinele”, a declarat Andrew Cuomo pe Twitter.

New York-ul intenţionează să renunţe la majoritatea restricţiilor impuse ca urmare a pandemiei la sfârşitul acestei luni, însă teatrele de pe Broadway au nevoie de mai mult timp pentru repetiţii, iar producătorii de mai mult timp pentru a face publicitate spectacolelor.

„Repornirea Broadway-ul este un demers complex”, a declarat Charlotte St Martin, preşedinta Ligii Broadway, o organizaţie profesională care reprezintă producători, proprietari şi manageri de teatru, pentru agenţia de presă Reuters.

„Lumina verde dată azi de guvernator pentru a ne pune de acum în vânzare biletele pentru spectacolele de la toamnă este vitală pentru succesul nostru”, a declarat ea. Procedurile de siguranţă la reluarea spectacolelor sunt încă analizate, o posibilitate fiind cerinţa ca spectatorilor să li ceară să prezinte dovada vaccinării.

Pe Broadway se jucau 31 de spectacole în momentul declanşării pandemiei de COVID-19, printre care „Hamilton”, „Wicked’ şi „The Lion King”. Unele producţii, inclusiv „Mean Girls” şi „Frozen”, nu vor mai reveni după redeschiderea teatrelor newyorkeze.


Teatrele de pe Broadway, inchise pana in iunie


Teatrele de pe Broadway vor rămâne închise încă două luni până la 7 iunie, în condiţiile în care pandemia de coronavirus ar putea determina suspendarea restului sezonului în aşa numita Mecca a teatrului din New York.

„Principala noastră prioritate rămâne sănătatea şi bunăstarea publică pe Broadway şi a miilor de persoane care lucrează în industria teatrului în fiecare zi, inclusiv actori, muzicieni, tehnicieni şi multe alte categorii profesionale”, notează în comunicatul difuzat miercuri Charlotte St Martin, preşedinta Broadway League, asociaţia naţională pentru industria teatrului Broadway cu sediul în New York.

Noul anunţ al Broadway League intervine la mai puţin de o lună după închiderea oficială a sălilor de teatru, care iniţial era prevăzută pentru 30 de zile şi care a fost luată după ce autorităţile din New York au interzis reuniunile de peste 50 de persoane ca măsură împotriva răspândirii noului virus.

În urmă cu două săptămâni, s-a anunţat şi amânarea sine die a premiilor Tony, considerate Oscarurile teatrului, din cauza pandemiei de coronavirus care a determinat totodată amânarea sau anularea unei lungi liste de evenimente culturale în SUA.

Miercuri s-a aflat şi că gala New York Drama Desk Awards, considerate o antisală a premiilor Tony, va anunţa câştigătorii pe internet la 31 mai fără sărbătorirea acestui eveniment care reuneşte anual comunitatea de pe Broadway şi Off Broadway pentru a recompensa producţii de teatru de mai mică anvergură.

Pentru decernarea premiilor se va ţine cont doar de piesele de teatru lansate până la 11 martie când s-a anunţat închiderea sălilor, astfel încât rămân în afară în total 16 producţii care prevedeau să aibă premiera înainte de vara aceasta.

New York rămâne epicentrul pandemiei de coronavirus cu peste 142.000 cazuri pozitive


Record al incasarilor pe Broadway


Încasările obţinute pe Broadway au stabilit un nou record în 2017, după ce box office-ul generat de spectacolele de teatru jucate pe scenele newyorkeze a depăşit pentru prima dată în istorie pragul de 1,6 miliarde de dolari, impulsionate de preţurile biletelor din categoria premium ce au fost vândute la o serie de show-uri extrem de populare, precum „Hamilton”, „Hello, Dolly!” şi „Springsteen on Broadway”, informează site-ul publicaţiei americane The Hollywood Reporter.

Box office-ul înregistrat pe Broadway până pe 31 decembrie – un ciclu de 53 de săptămâni în 2017 – a fost de 1,637 de miliarde de dolari, potrivit cifrelor oficiale publicate marţi de asociaţia The Broadway League. Această sumă reprezintă o creştere cu 270 de milioane de dolari faţă de anul 2016, când încasările totale au fost de 1,367 miliarde de dolari.

De asemenea, numărul de spectatori a înregistrat un nou record şi a ajuns în 2017 la 13,7 milioane. În 2016, numărul de spectatori prezenţi pe Broadway a fost de 13,2 milioane. Preţul mediu al biletelor a cunoscut la rândul său o creştere cu 15 dolari şi a ajuns la 118 dolari, impulsionat de vânzările considerabile de tichete „premium” la o serie de spectacole populare. Ultima săptămână a anului 2017 a obţinut şi ea încasări record, cifrate la 50,4 milioane de dolari, potrivit Agerpres.ro.

„Hamilton”, un spectacol de inspiraţie istorică, prezentat pe ritmuri hip-hop, cu Lin-Manuel Miranda în rolul principal, conduce în topul celor mai profitabile show-uri de pe Broadway, cumulând în 2017 încasări de 157,8 milioane de dolari, obţinute de la un număr de 569.726 de spectatori plătitori. În total, acest show, ce a avut premiera în 2015, a obţinut încasări de peste 300 de milioane de dolari. Această cifră include doar sumele obţinute din biletele vândute pe Broadway, nu şi veniturile generate de reprezentaţia sa din Chicago, turneul din Statele Unite şi show-ul pus în scenă la Londra.

În topul pe 2017, pe locul al doilea s-a clasat „The Lion King”, o producţie a grupului Disney, care a totalizat 110,3 milioane de dolari în cel de-al 20-lea an de prezenţă pe Broadway. Pe locul al treilea s-a clasat un alt spectacol celebru, „Wicked”, care a generat încasări anuale de 97,1 milioane de dolari.

Musicalurile depăşesc invariabil spectacolele de teatru tradiţional în box office-ul anual de pe Broadway. La fel s-a întâmplat şi în 2017.

Cele mai profitabile spectacole non-muzicale jucate pe scenele din New York au fost producţia britanică „The Play That Goes Wrong” (16,3 milioane de dolari), „Present Laughter” (care i-a adus actorului Kevin Kline un premiu Tony şi a obţinut încasări de 12,4 milioane de dolari) şi thrillerul politic „Oslo”, de J.T. Rogers (recompensat cu premiul Tony pentru cel mai bun spectacol de teatru, cu încasări de 10,9 milioane de dolari).

Deşi nu a reuşit să pătrundă în Top 10, poate cea mai remarcabilă realizare de box office din acest an aparţine show-ului „Springsteen on Broadway”, care a generat încasări de 28,2 milioane de dolari în perioada de doar 12 săptămâni în care a avut loc la Walter Kerr Theatre.

Potrivit specialiştilor, un show care ar putea contribui la un nou record de încasări pe Broadway în 2018 este producţia londoneză „Harry Potter and the Cursed Child”, un spectacol în două părţi, ce prezintă noile aventuri ale personajelor din seria literară creată de J.K. Rowling, ajunse între timp la vârsta adultă. Acest show va avea premiera la Lyric Theatre pe 16 martie.

În domeniul producţiilor non-muzicale programate pentru 2018 se remarcă „Angels in America”, de Tony Kushner, cu Andrew Garfield şi Nathan Lane în rolurile principale, „Three Tall Women”, de Edward Albee, cu Glenda Jackson, Laurie Metcalf şi Alison Pill în distribuţie, şi „The Iceman Cometh”, de Eugene O’Neill, cu Denzel Washington în rolul principal.