Tag Archives garie nori


Cel mai inalt zgarie nori din Japonia va fi construit la Tokyo


Compania imobiliară niponă Mori Building a prezentat proiectul unui nou zgârie nori cu o înălţime de 330 de metri, care va fi construit în centrul capitalei Tokyo până în 2023 şi care va deveni cea mai înaltă clădire din Japonia.

Turnul din sticlă şi oţel va fi folosit ca sediu de birouri şi apartamente rezidenţiale şi va fi construit în districtul Toranomon-Azabudai, potrivit detaliilor proiectului prezentat la o conferinţă de presă de Mori Building.

Clădirea va depăşi astfel cel mai înalt zgârie nori actual, Abeno Harukas de 300 de metri înălţime şi care se află în oraşul Osaka, în vestul ţării.

Proiectul, care dispune de un buget de 600 miliarde de yuani (5,092 miliarde de euro), este unul dintre cele mai ambiţioase realizate până acum de Mori Building, care a construit mai multe clădiri înalte în capitala niponă.

Edificiul va face parte dintr-un noul complex, care se va întinde pe o suprafaţă de 8,1 de hectare şi va include, de asemenea, un hotel şi un colegiu internaţional.