Exporturile de vin ale Republicii Moldova au atins maximul ultimilor ani
Produsul mândriei naționale, vinul Moldovei a încheiat anul pe un trend ascendent, înregistrând valoarea maximă a exporturilor din ultimii 5 ani, potrivit cifrelor publicate de Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV) din Republica Moldova.Pe parcursul anului 2019, atât volumul exporturilor de vinuri moldovenești, cât și valoarea acestora au fost la cel mai înalt nivel înregistrat din 2014 până în prezent.
Astfel, în 2019 Republica Moldova a exportat 156.674 milioane litri de vin, în creștere cu 9% (sau cu 12.607 milioane litri) față de anul trecut. Din totalul volumului exportat, vinurile liniștite dețin o cotă de 94%, divinurile și distilatele – 3%, vinurile fortificate – 2%, iar spumantele – 1%.
Republica Moldova a exportat vin în 67 de țări ale lumii, în sumă de 3.086 mil. lei moldovenești, cu 9,2% (sau cu 0,26 milioane) mai mult decât în anul 2018. Vinurile liniștite au generat 74% din totalul veniturilor, divinurile – 20%, iar spumantele și vinurile fortificate – câte 3%.
Oficiul Național al Viei și Vinului promovează și susține în mod prioritar exportul de vinuri îmbuteliate, potrivit comunicatului acestei instituții. Astfel, în 2019 volumul vinurilor pe piețele continentului european și asiatic au înregistrat o creștere constantă. Pe parcursul anului 2019, România continuă să fie o piață strategică și se află în fruntea clasamentului țărilor care importă Vinul Moldovei, atât după volumul exporturilor, cât și în funcție de veniturile generate.
Topul mai cuprinde țări precum:
Țara Cota, litri Cantitatea, litri
1. România 13,8 % 6.070.759
2. Polonia 12,8 % 5.631.339
3. Federația Rusă 12,7 % 5.605.169
4. China 11,9 % 5.235.885
5. Cehia 11,5 % 5.061.514
6. Ucraina 5,9 % 2.602.415
7. Belarus 5,9 % 2.599.160
8. Kazakhstan 3,8 % 1.678.706
9. Canada 3,4 % 1.483.504
10 SUA 2,0 % 863.584
Exporturile de vin în vrac au înregistrat, de asemenea, o creștere semnificativă în anul 2019 și au ajuns la 108.002 milioane de litri. Principala destinație a exporturilor de vin în vrac rămâne a fi Belarus, piață pe care deține 43% din total cantității de litri de vin în vrac exportați și 39% din totalul veniturilor acumulate.
Cifrele arată că în top 10 țări în care Moldova a exportat cel mai mult vin în vrac se regăsesc Belarus, Georgia, Federația Rusă, Marea Britanie, Cehia, România, Germania, Ucraina, China, Italia.
Creșterile volumelor vinului în vrac pentru export se datorează faptului că recolta de struguri a fost una peste media anuală.
În anul 2019 vinurile moldovenești au ajuns în 67 de țări ale lumii, unele dintre ele fiind cucerite în premieră: Afganistan, Siria, Togo, Guam. Totodată, după o pauză de câțiva ani, Vinul Moldovei a ajuns din nou pe masa consumatorilor din Australia, Norvegia și Libia.
Republica Moldova, în topul celor mai bune destinaţii turistice vinicole din lume
Recent, Republica Moldova a fost inclusă în topul celor mai bune destinații turistice vinicole din lume, în 2020, scrie Winerist.com. În același top se mai regăsesc Anglia, Santa Barbara,Yarra Valley din Australia, Sicilia, Alentejo, dar și Elveția.
Potrivit sursei, Republica Moldova va capta atenţia turiştilor prin farmecul rural, vinul incredibil şi bucatele tradiţionale delicioase.
„Această naţiune mică, dar perfect formată, cuprinsă între România şi Ucraina, va capta atenţia turiştilor prin farmecul rural, datorită istoriei, arhitecturii magnifice şi peisajelor. Mai mult, Moldova este casa uneia dintre cele mai vechi şi fascinante culturi viticole din Europa, are cel mai mare beci subteran din lume şi peste 150 de producători de vin. Frumuseţea naturală intactă a Moldovei, mâncarea şi vinul local incredibil, alături de ospitalitatea inedită face ca orice vizitator să se simtă membru al acestei familii. Nu în zadar „Fii oaspetele nostru” a devenit sloganul turistic al ţării”, notează Winerist.