Toate biletele la concertul in intuneric „Bach Unseen”, vandute
Toate biletele la concertul „Bach Unseen”, programat în 20 decembrie, la Sala Thalia, au fost vândute. Evenimentul va avea loc începând cu ora 19. „Muzica se aude, nu se vede” este ideea de la care pornește „Bach Unseen”, singurul concert de muzică clasică în întuneric in România. Protagoniștii concertului sunt artistul vizual Cristina Bobe și violonistul Valentin Șerban, care propun un mod diferit de a asculta muzica într-o sală de concerte, alături de alți oameni, pe care nu îi vezi, scrie Tribuna.ro.
„Muzica este amplificată de întuneric, iar între violonist și public rămâne o singură conexiune, mai personală și mai puternică: sunetul. Ai ocazia să te deconectezi complet de la tehnologie și să asculți Bach cu luminile stinse, într-o atmosferă meditativă și relaxată”, spun organizatorii.
Concertul de la Filarmonica de Stat Sibiu deschide seria de concerte „Bach Unseen” în România, pe parcursul căreia violonistul Valentin Șerban parcurge integrala sonatelor și partitelor pentru vioară solo, compuse de Johann Sebastian Bach. Este pentru prima dată când aceste lucrări sunt interpretate și ascultate în întuneric, potrivit conceptului propus de Cristina Bobe.
Pe 20 decembrie, sibienii vor asculta lucrări de Bach, precum Sonata nr. 1 în sol minor (BWV 1001), Partita nr. 1 în si minor (BWV 1002) de Johann Sebastian Bach și Partita nr. 2 în re minor (BWV 1004).
Biletele online sunt epuizate, însă în ziua concertului vor mai putea fi cumpărate bilete pentru o serie nouă de locuri suplimentate pe scenă.
Primele recitaluri în întuneric au început la sfârșitul anului 2018, în galeria „Artera” din București, sub denumirea de „Concert cu ochii larg închiși”, și au continuat până în vara acestui an, în spații alternative din zone unde publicul are acces limitat la evenimente culturale. Proiectul a oferit posibilitatea unor persoane precum pacienții de la Spitalul de Psihiatrie Căpâlnaș și nu numai să asiste pentru prima dată la un concert de muzică clasică. În satul hațegan Peșteana a fost primul eveniment cultural care a deschis Biserica Reformată și a stârnit dorința comunității locale de a continua cu noi inițiative. Concertul a avut loc și în șura Asociației „Minimorum” din satul Șomartin din județul Sibiu, la „Mina Culturală” și la „Muzeul Mamei” din Petrila, în Biserica Unitariană din Roșia Montană (județul Alba) sau în Biserica Evanghelică din Cincșor (județul Brașov).
Noua serie de concerte „Bach Unseen” propune în continuare întunericul ca alternativă de ascultare a muzicii clasice, de data aceasta în săli destinate concertelor și spectacolelor, pentru un public mai larg și mai familiarizat cu evenimentele simfonice.