Topul destinatiilor de vacanta pentru 2017. Bordeaux, destinatia nr. 1
Oraşul francez Bordeaux este destinaţia nr. 1 pentru vacanţele din 2017, potrivit celui mai cel mai recent clasament al destinaţiilor de călătorie realizat de Lonely Planet.
Topul Lonely Planet arată că Bordeaux va fi foarte popular la anul, când din acest oraş la Paris se vor face doar două ore, graţie inaugurării unei noi linii feroviare. În plus, zona este deja foarte căutată de iubitorii de vin şi ofertantă din punct de vedere gastronomic.
Cape Town, oraşul de pe locul 2, este unul cosmopolit, cu restaurante premiate la nivel internaţional. Iubitorii de artă mai au, din septembrie, încă un motiv de a veni în acest oraş: la început de toamnă aici se deschide Muzeul Zeitz de artă contemporana (MOCAA), cel mai mare muzeu de artă africană din lume.
Pe locul trei se află Los Angeles, din SUA, văzut până acum ca fiind un „oraş al superficialităţii”. E adevărat că aici locuiesc multe vedete şi oameni frumoşi, bine sculptaţi de bisturiul chirurgilor plastici, însă tot aici metroul te duce oriunde cât ai clipi, oamenii sunt sprijiniţi să călătorească prin oraş fără maşini, iar 50 de hoteluri sunt în acest moment în construcţie.
În clasament urmează, în ordine, Merida (Mexic), Ohrid (Macedonia), Pistoia (Italia), Seul (Coreea de Sud), Lisabona (Portugalia), Moscova (Rusia) şi Portland (Oregon, SUA).
În urma cu doi ani, topul regiunilor ce meritau a fi vizitate, realizat tot de Lonely Planet, era condus de Transilvania.