Trabuc fumat doar pe jumatate de Winston Churchill, vandut la licitatie cu 12.000 de dolari
Un colecționar din Palm Beach, Florida, a cumpărat online, cu suma de 12.000 de dolari americani, un trabuc fumat doar pe jumătate de Winston Churchill.
Potrivit Agerpres.ro, faimosul premier britanic din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial a fumat acel trabuc pe 11 mai 1947, pe aeroportul Le Bourget din Paris, a anunțat casa de licitații americană RR Auction.
Acest mic fragment de istorie, măsurând 10 centimetri, ce are la un capăt o bandă în nuanțe de roșu și auriu, pe care este scris numele fostului prim-ministru britanic, a fost păstrat de caporalul William Alan Turner, unul dintre membrii echipajului de pe avionul la bordul căruia s-a aflat Winston Churchill în acea zi.
„Și-a stins trabucul într-o scrumieră atunci când a urcat la bord, iar eu am păstrat restul de trabuc”, se poate citi într-o notă scrisă de mână de William Alan Turner pe spatele unei fotografii care însoțește trabucul. Imaginea îl arată pe Winston Churchill în timp ce urca în avion, cu trabucul în mână.