Transilvania Train, primul tren turistic romanesc, pleaca in calatorie in august
Transilvania Train, primul tren turistic românesc va circula pentru al doilea an consecutiv, în perioada 22-26 august 2018, pe ruta Braşov- Sighişoara – Mediaş – Alba Iulia – Sebeş – Sibiu – Făgăraş şi retur.
Programul calatoriei include vizitarea a peste 20 de construcţii fortificate, 15 ateliere de meşteşuguri tradiţionale, două concerte în Biserica Evanghelică din Sebeş şi în centrul istoric al Sibiului şi două petreceri tradiţionale.
Cu totii am auzit povestea Orient Express… insa cati dintre noi au auzit de initiativa locala a lui Cristian Pitulice si a Oanei Pricop, denumita Transilvania Train? Este primul tren turistic din Romania care ofera o data pe an o experienta unica celor 150 pasageri: o aventura de legenda in inima Transilvaniei timp de 5 zile, fiecare avand propria tema: ziua 1 – meet & greet day; ziua 2 – povestea bisericilor fortificate din Transilvania; ziua 3 – povestea castelor si mestesugurilor traditionale; ziua 4 – bucataria traditionala transilvaneana; ziua 5 – evenimente culturale in Sibiu.
Anul acesta aventura are loc intre 22 – 26 August, itinerariul de 600 km (avand ca puncte de reper localitatile Brasov – Saschiz – Sighisoara – Medias – Alba Iulia – Sebes – Sibiu – Fagaras) incluzand vizita a peste 20 de fortificatii, 15 workshop-uri traditionale, 2 concerte unice in Biserica Evanghelica din Sebes si in centrul istoric al Sibiului, 2 petreceri traditionale, degustarea de vinuri locale selecte si delectarea cu legende si povesti. Istoria, traditia, cultura, gastronomia si, nu in ultimul rand, socializarea sunt cateva dintre argumentele forte ale acestei calatorii.
Tarifele de calatorie pornesc de la 900 de euro pentru un Pachet single si ajung la 2.340 de euro pentru un pachet tip Family.
„Deseori suntem intrebati cum de ne-a venit ideea de a crea primul tren turistic din Romania. Raspunsul nostru este acelasi: ne place mult sa calatorim astfel prin Europa. Totodata, am gasit in echipa de management CFR Calatori deschidere si profesionalism si ne-am bucurat de suportul tuturor autoritatilor locale, carora le-a placut pur si simplu ideea. Oamenii au inteles ca promovam Romania si valorile ei. In plus, suntem incantati ca Alina Deak si Alexandra Grigore au crezut in visul nostru si ca astazi suntem 4 prieteni extraordinari care au aceeasi viziune. Pasagerii Transilvania Train poposesc in locurile neumblate din Transilvania, gatesc si mananca alaturi de localnici, asculta muzica si povestile oamenilor, traind astfel istoria locului prin toate simturile si bucurandu-se de lucrurile simple care aduc atat de multa satisfactie. Experienta aceasta este diferita de o vacanta oarecare pentru ca – fie ca esti roman sau strain – iti lasa un gust autentic si te face sa simti ca ai inteles si trait istoria pe propria piele”, spune Oana Pricop, co-fondator Transilvania Train.
Proiectul Transilvania Train si-a propus sa ofere turistilor un continut cultural de calitate, promovand valorile patrimoniale, economice si educationale romanesti. Calatorii devin personajele principale intr-o aventura epica prin satele, padurile si dealurile Transilvaniei. O parte din incasari sunt redirectionate inspre restaurarea unor biserici fortificate. Acest proiect turistico-cultural este organizat alaturi de CFR Calatori si este sprijnit de autoritatile locale transilvanene.