Uber Jet te duce la mare cu avionul
Romanii care planuiesc sa isi petreaca weekendul de Rusalii pe litoralul Marii Negre vor putea sa isi faca sejurul si mai special prin utilizarea serviciului UberJet, pus la dispozitie de compania Uber devenita foarte populara si in tara noastra. Altfel spus, oricine poate ajunge la Marea Neagra cu private jet-ul.
Sambata, 18 iunie, utilizatorii aplicatiei Uber vor putea comanda UberJet, cu o simpla apasare de buton.
Avioanele de ultima generatie Diamond DA 42, puse la dispozitie de Regional Air Services, vor decola de pe aeroportul Baneasa si vor ateriza o ora mai tarziu pe aeroportul din Tuzla, langa Constanta, de unde se va asigura transportul pasagerilor pana in statiunea Mamaia.
Pretul unei astfel de calatorii este de 500 de lei de persoana. Din pacate, drumul este doar dus, utilizatorii fiind nevoiti sa se intoarca cu alte mijloace in Bucuresti.
„Misiunea noastra este sa facem mobilitatea urbana la fel de accesibila precum apa curenta.Si, pe parcurs, sa oferim putina magie utilizatorilor nostri. Cu UberJet poti ajunge pana la mare in doar o ora,dar,mai mult decat atat, poti sa apesi un buton si sa comanzi o experiente de neuitat, la inaltime”, a spus Nicoleta Schroeder, general manager al Uber Romania.