PERSONAL LUXURY

Un diamant negru de 555 de carate, cel mai mare de acest tip, va fi scos la licitaţie de Sotheby’s


Casa Sotheby’s a anunţat scoaterea la licitaţie a diamantului negru „Enigma” de 555,55 de carate, care va deveni în februarie cel mai mare de acest tip vândut celui mai bun ofertant, estimând-se că preţul său ar putea atinge între 3 şi 5 milioane de lire sterline( 3,5 – 5,9 milioane de euro).

„Enigma” este o piesă unică: este greu să-l compari cu alte diamante, inclusiv cu alte diamante negre care au ajuns pe piaţă în anii trecuţi”, a declarat specialista în bijuterii a Sotheby’s, Nikita Binani.

Este vorba de cel mai mare diamant negru şlefuit scos la licitaţie, având 55 de faţete şi dimensiunile 54x44x32 milimetri, care a fost inclus în Guinness Book în 2006.

Originile acestei pietre preţioase, care înainte de vânzare va fi expusă în premieră publicului, reprezintă un mister, având în vedere că actualul proprietar, care a cumpărat diamantul în urmă cu peste două decenii, a dorit să păstreze anonimatul.

Presa internaționează comentează că nu se ştie exact nici când a fost descoperit acest diamant negru, iar casa de licitaţii notează doar că acest tip de nestemate se găsesc doar în Brazilia sau în Republica Centrafricană şi că în general s-au format în urmă cu aproximativ 2 sau 3 miliarde de ani, probabil în urmă impactului unui asteroid cu Terra.

Deşi în general diamantele negre au o valoare mai scăzută decât diamantele albe, Binani a precizat că diamantele de o anumită culoare încep să devină mai apreciate şi că vânzarea pietrei „Enigma” va impulsiona preţul acestor nestemate.

Licitaţia va avea loc online între 3 şi 9 februarie, însă înainte diamantul va fi expus la Dubai – unde a fost prezentat presei -, Los Angeles şi Londra, unde va rămâne până la încheierea vânzării.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *