HOME LUXURY

Un tablou pictat de Churchill, de pe iahtul lui Onassis, scos la licitatie la New York


Casa de licitaţii Phillips va scoate la licitaţie, la New York, un peisaj pictat de Winston Churchill în anul 1921, pictura în ulei intitulată „The Moat, Breccles”, fiind estimată la o valoarea între între 1,5 şi 2 milioane de dolari.

Atracția față de această lucrare este generată și de faptul că Churchill a păstrat pictura timp de 40 de ani, apoi a oferit-o, în 1961, cu patru ani înainte de moarte, prietenului său, renumitul armator Aristotel Onassis, care a fost foarte impresionat de cadoul primit pe care l-a pus în partea din spate a celebrului bar „Ari’s Bar”, de pe celebrul său iaht Christina, alături de opere de Vermeer, Gauguin, Le Greco şi Pissarro.

Superiahtul denumit „Christina” după prenumele fiicei lui Onassis, a fost o fregată a marinei canadiene, cu o lungime de aproape 100 de metri. Ambarcaţiunea a participat la Debarcarea din Normandia, înainte ca Onassis să o achiziţioneze, după război, cu 34.000 de dolari.

Onassis a renovat generos ambarcaţiunea, cheltuind aproximativ 4 milioane de dolari, pentru a o face „una dintre cele mai incredibile structuri plutitoare” şi unul dintre locurile preferate ale magnatului, a spus Engelen. La bordul iahtului au urcat nume importante, precum Elizabeth Taylor, John F. Kennedy, Maria Callas, Richard Burton, Grace Kelly şi prinţul Rainier al III-lea.

După decesul lui Onassis, în 1975, la şapte ani de la căsătoria cu Jackie Kennedy, iahtul a fost vândut şi tot ce se afla la bord a fost depozitat. Recent, moştenitorii magnatului au decis să se despartă de tablou.

Pentru a-i atrage şi mai mult pe pasionaţii acestui melanj de istorie şi personalităţi, casa de licitaţii Phillips a reconstituit, în sălile sale expoziţionale de la New York, „Ari’s Bar” – ce include şi imitaţii ale faimoşilor dinţi de balenă – şi a umplut rafturile cu sticle de şampanie Pol Roger, preferata „Bătrânului leu”.

Specialiștii estimează că chiar dacă nu va doborî niciun record, acest peisaj, pe care Churchill l-a menţionat într-un eseu din decembrie 1921 intitulat „Painting as a pastime”, lucrarera ar putea atrage atât pasionaţi de istorie, cât şi celebrităţi, pe fondul unei creşteri recente a interesului faţă de picturile realizate de personalitatea care s-a remarcat în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *